miercuri, 9 septembrie 2009

Netoiu a platit zeci de mii de dolari pentru titlul de campioni al dinamovistilor

Doua meciuri din cadrul etapei cu numarul 30, ultima a acestei editii de campionat, U. Craiova - FC National si Dinamo - FC Brasov, au captat toata atentia microbistilor romani pentru ca in joc era titlu de campioana a Romaniei, participarea in preliminariile Champions League si, in cazul unei calificari, foarte, foarte multi bani. Lucrurile erau foarte simple, cel putin pe hartie: in cazul unei victorii la Craiova, indiferent de rezultatul intalnirii din Sos. Stefan cel Mare, FC National era campioana Romaniei. In teren, insa, situatia era mult mai complicata pentru ca "bancarii" lui Olaroiu nu jucau impotriva unei echipe clasata pe locul sapte, fara griji in privinta retrogradarii, fara speranta de a prinde un loc in Cupa UEFA, fara probleme, cu alte cuvinte, ci intalneau "copiii" lui Gigi Netoiu, un dinamovist mai patimas chiar decat Cristi Borcea. Nu de altceva, dar spre deosebire de directorul executiv al bucurestenilor, care n-a facut nimic pentru Dinamo, Netoiu le-a facut cadou un jucator, pe Claudiu Niculescu, a carui contributie la urcarea "cainilor rosii" in varful clasamentului a fost decisiva si pentru ca acest lucru n-a fost suficient, "gratie" managementului actualei conducerii a echipei, le-a trimis, pe tava, titlul de campioni. Gigi Netoiu, aflat in Craiova pentru ultima oara in postura de patron al "echipei unei mai iubiri", a luat loc pe banca tehnica a echipei sale pentru a fi sigur ca obiectivul stabilit pentru acest meci, victorie impotriva bucurestenilor, si pentru care fiecare jucator urma sa fie recompensat cu cate 11.000 de dolari (4000 de la Netoiu si vreo 7.000 de la Dinamo), este indeplinit, a avut de infruntat ura a peste 30.000 de fani, cel mai mare numar de suporteri care si-au huiduit propriii jucatori si i-au sustinut pe adversari in istoria campionatului nostru. Nu trec decat sapte minute din meciul de la Bucuresti, inceput la ora 18.00 cum era programat, si Netoiu are primul motiv sa se bucure: Claudiu Niculescu, febletea sa, inscrie din penalty si Dinamo ia conducerea in meciul cu FC Brasov. Tot in minutul sapte, dar al partidei de pe "Ion Oblemenco", inceputa cu cateva minute intarziere, Gigi incepe sa viseze cu ochii deschisi. Vintila iese hazardant, Barcauan reuseste o executie de exceptie si Craiova conduce cu 1-0. 30.000 de oameni huiduie pentru ca isi dau seama ca tot efortul lor de a-l impiedica pe Netoiu sa trimita titlul in "groapa" este inutil. Pana la pauza, scorul capata proportii linistitoare la Craiova, pentru ca Baldovin inscrie pentru 2-0, in vreme ce Dinamo, dupa pauza, scapata de grija meciului rivalilor de la National se dezlantuie si mai inscrie de trei ori, prin Claudiu Niculescu ('56), Kirita('74) si Danciulescu('89), in poarta unor brasoveni care-si luasera gandul de la un rezultat bun in acest meci. Dincolo, la Craiova, unde se juca, de fapt, titlul, repriza a doua a adus prea putine schimbari, golul lui Sabin Ilie, din minutul 78, fiind insuficient pentru a mai ridica o echipa cazuta psihic. Ce-i drept, FC National n-a aratat in acest meci, cum n-a aratat nici in ultimele cinci-sase etape, ca are fata de campioana, dar nici de Dinamo nu ne putem declara incantati. Ba, din contra. Daca nu ar fi fost Netoiu patronul unei echipe care a pierdut toate cele sase puncte in intalnirile cu Dinamo si care a luat patru puncte Nationalului, "cainii rosii" nu ar mai fi sarbatorit acum un titlu care, daca lor nu, noua ne-a lasat un gust amar.