„Am trăit pentru artă, pentru iubire”

Angela Gheorghiu a triumfat, sâmbătă seară, la Teatrul Naţional, cu aria „Vissi d’arte, vissi d’amore”, din „Tosca”, pe care Puccini i-a dedicat-o compatrioatei noastre Hariclea Darclée.

blank_page„Datorăm uneia dintre compatrioatele noastre Hariclea Darclée aria «Vissi d’arte, vissi d’amore» , una din piesele sublime din Tosca şi din repertoriu. Ea a cerut-o lui Puccini în momentul creării acestei opere”, a spus soprana Angela Gheorghiu, sâmbătă seara, rechemată pe scenă de publicul care aplauda frenetic, în picioare, la Sala Mare
a Teatrului Naţional Bucureşti.

Cu aceste cuvinte, soprana care de altfel a înregistrat în 2008 albumul „My Puccini”, a cântat acompaniată de Dan Grigore la pian, celebra arie din „Tosca”, în finalul concertului ţinut sub semnul „Sărbătorii muzicii”.

Alături de Dan Grigore, care a coborât de pe scenă, în mijlocul publicului şi a aplaudat-o, alţi muzicieni notorii, violonistul Gabriel Croitoru, jazzistul Johnny Răducanu şi pianistul Mihai Ungureanu, mari actori, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Ion Caramitru, Horaţiu Mălăele, toţi parteneri de scenă ai sopranei, precum şi peste 1 200 de oameni, toţi în picioare, au ovaţionat-o minute în şir pe Angela Gheorghiu, după „Vissi d’arte, vissi d’amore” ( „Am trăit pentru artă, am trăit pentru iubire”).

Renumitei soprane, îmbracată într-o elegantă rochie roşie, îi curgeau lacrimi pe obraji, în timp ce, copleşită de aplauze, mulţumea publicului cu braţele goale, duse
la inimă. Ea împărţit, emoţionată, flori tuturor partenerilor de scenă.

„Poezia s-a născut din muzică”

Spectacolul de la Naţional s-a ţinut într-un decor simplu, rafinat, cu lumănări aprinse în sfeşnice, în partea dreaptă, cu un pian elegant, în mijloc, şi câteva fotolii
, de o parte şi de alta a acestuia. Au intrat pe scenă, invitaţi de amfitrionul Ion Caramitru, rând pe rând, timp de aproape trei ore mari nume ale scenei româneşti.

„Poezia s-a născut din muzică”, a declarat maestrul Dan Grigore, care a fost primul
muzician invitat să cânte cu „ingeniozitate”, după cum a apreciat Caramitru, la noul
pian Yamaha, achiziţionat de Teatrul Naţional pentru 60.000 de euro
.

„Marcăm în această seară debutul unor asemenea serate, de muzică şi poezie”, a subliniat Ion Caramitru, care a şi recitat din Eminescu, „Sărmanul Dionis” şi „Melancolie”.

Cu versurile „Ca de dureri străine?... Parc-am murit de mult”, iubitorul lui Eminescu, a încheiat prima parte a serii pe acordurile superbe din „Sonata lunii”.

Pentru sărbătoarea muzicii s-au cânfatat la pian bucăţi celebre din Bach, Schubert, Rachmaninov, Beethoven, Strauss, Massenet, Kreisler, Chopin ( mazurcă şi valsuri), Loewe ( „My Fair Lady”), De Falla sau Brahms ( două dansuri ungare). Dan Grigore a cântat la patru mâini cu fostul său elev, Mihai Ungureanu, solist al Filarmonicii „Oltenia”, şi două compoziţii ale lui Johnny Răducanu, chiar alături de jazzist.

Inegabilul Nichita

Dacă Victor Rebengiuc a recitat din Puşkin sau Shakespeare ( „Furtuna”), vorbind în numele lui Prospero, în finalul recitalului său, despre vraja artei, care îţi taie respiraţia, dar pentru care plăteşti un dureros tribut, Radu Beligan, îmbrăcat într-un costum argintiu, a spus versuri din Topârceanu sau a enunţat câteva din poantele lui Tudor Muşatescu.

Mălăele, la rândul său, a declamat, în stilul

său inconfundabil, ironic şi sarcastic, cu mâinile în buzunare, multe aforisme „de dragoste”, trecând cu nonşalanţă, cu ruperile de stil de rigoare, de la Nichita Stănescu la Emil Brumaru. Astfel, Mălăele a spus a perorat câteva din „fericirile” de a fi un bărbat căsătorit, dar şi despre faptul că un burlac are avantajul de a coborî pe ambele părţi ale patului, dar în acelaşi timp a emoţionat prin versurile lui Nazim Hicmet ( „Uriaşul”) sau ale lui Nichita: „Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi şi ţi-aş sărura talpa piciorului, nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, dupa aceea, de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...”.