marți, 31 martie 2009

Finanţele bat taxele în cuie

Registrul Fiscal Român va conţine toate dările pe care suntem obligaţi să le
plătim. Altele noi vor fi introduse mult mai greu.

După ce au fost presaţi ani întregi de populaţie şi de mediul de afaceri să evalueze şi să scadă numărul taxelor parafiscale, oficialii Ministerului de Finanţe au anunţat că vor publica, în sfârşit, un Registru Fiscal Român. Site-ul dedicat registrului va fi gata la sfârşitul lunii mai şi va reprezenta „o republicare a întregului sistem fiscal din România“, potrivit lui Varujan Vosganian, ministrul economiei şi finanţelor.

Acesta a explicat că site-ul va fi „un fel de cadastru fiscal“, care va conţine totalitatea taxelor şi a impozitelor din România (taxe şi impozite care se găsesc în Codul Fiscal, în alte acte normative de înfiinţare şi funcţionare a unor autorităţi, pornind de la autorităţile autonome sub control parlamentar cum ar fi Banca Naţională, CNVM, CSA, autorităţi de natură profesională, diverse forme de taxare ce se află în zona agenţiilor guvernamentale), astfel încât investitorii străini care vor să vină în România „să cunoască relieful fiscal român“, a precizat, ieri, Vosganian.

În registru se vor regăsi şi taxele locale percepute de fiecare administraţie, astfel încât investitorii să aleagă în cunoştinţă de cauză unde îşi amplasează afacerea.

Cale lungă pentru birurile noi

Din momentul lansării Registrului Fiscal, „vor îngheţa“ toate taxele şi impozitele. Adică, pentru a modifica o taxă sau pentru a introduce una nouă, instituţia sau autoritatea locală responsabilă va fi obligată să publice pe site o notă de fundamentare care să argumenteze de ce e necesară taxa şi un studiu de impact.

Ministerul de Finanţe va analiza documentele
pentru a depista un eventual abuz fiscal. Potrivit lui Vosganian, dacă propunerea unei taxe e considerată un abuz, Finanţele vor face recomandări parlamentului sau asociaţiei profesionale să stopeze introducerea sau majorarea dării.

Din cauză că Ministerul de Finanţe nu poate influenţa deciziile instituţiilor care ne îngreunează cu taxe parafiscale, există pericolul ca acestea să-şi vadă liniştite de treabă în continuare. La nivel local, în virtutea principiului autonomiei locale, Finanţele nu pot interveni în niciun fel în stabilirea taxelor şi a nivelului acestora, spune un avocat specialist în fiscalitate.

În plus
, ce spune ministrul nu este o noutate, deoarece şi în prezent autorităţile şi agenţiile trebuie să publice studii cu argumente înainte de a pune un nou bir pe spatele românilor.