vineri, 5 decembrie 2008

Administratorii de fonduri mutuale maresc comisioanele ca sa alunge speculatorii

Scaderea Bursei ii face pe administratorii de fonduri mutuale sa caute solutii pentru mentinerea clientilor.

Societatea de administrare a fondurilor mutuale Certinvest a decis triplarea comisioanelor de rascumparare pe termen scurt la fondul de actiuni Intercapital, care a fost tinta speculatorilor in primul trimestru al anului, mai mult de jumatate din scaderea de 13,6 mil. lei (3,67 mil. euro) a activelor fondului fiind cauzata de retragerile din fond.
Ca masura preventiva, un alt administrator din piata, KD Investments, a decis majorarea comisioanelor de rascumparare de la 1,5% pana la 3,5% pentru primele 60 de zile la cele trei fonduri mutuale gestionate. "Am depus la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare documentatia privind cresterea comisioanelor de rascumparare la fondul de actiuni Intercapital pana la 10% pentru iesiri efectuate in primele 15 zile", a spus Eugen Voicu, presedintele societatii de administrare a investitiilor Certinvest.